Jurnalul orei 15, 6 Iunie
Jurnalul orei 15:00 6 iunie 2025, 17:37 | 323

Prezentat de Călin Jucovschi

A murit Constantin Cojocaru, cel mai în vârstă locuitor al Republicii Moldova și ultimul veteran al Armatei Române. Bărbatul a mers cu fruntea sus prin vremuri grele, fiind și deportat. Era considerat un simbol al demnității, al curajului și al memoriei istorice. Constantin Cojocaru a trăit 106 ani.

Absolvenții de liceu au susținut astăzi examenul de bacalaureat la limba și literatura română. Tinerii spun că au avut emoții, însă acestea au dispărut odată ce au văzut testul în față. Cum s-au descurcat, vedeți în reportajul nostru realizat la Liceul „Ion Creangă” din Chișinău.

Serviciul Fiscal de Stat a dispus blocarea unor fonduri și active deținute de oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc și controversatul om de afaceri Veaceslav Platon. Pe lista Fiscului se mai regăsesc Arina Corșicova și Dumitru Chitoroagă, persoane apropiate lui Ilan Șor, condamnat în dosarul fraudei bancare. Deciziile au fost publicate în Monitorul Oficial din 6 iunie și pun în aplicare măsurile restrictive impuse de Uniunea Europeană.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie
OSZAR »